Alarmă la căderea rețelei electrice
O cădere a rețelei de tensiune poate avea, în funcție de circumstanțe, urmări neplăcute si la congelatoare, frigidere și alte aparate electrice. Atunci când tensiunea de rețea cade ca urmare a unei defecțiuni exterioare, nu putem face mare lucru. Adeseori se întâmplă totuși ca siguranțele din casă, dintr-un motiv oarecare, să decupleze, acest lucru fiind observat abia după mult timp. În acest caz, un montaj de alarmare în cazul căderii tensiunii de rețea poate fi foarte util; el produce imediat după căderea tensiunii de rețea un semnal acustic suficient de intens. Montajul conține un multivibrator astabil constând din tranzistoarele T1 și T2, care este alimentat de la rețea prin transformatorul Tr, redresorul în punte (D1 ž D4), R2 și D6. Bateria de 9 V, care este conectată în paralel cu partea de alimentare de la rețea, nu se poate descărca, deoarece curentul absorbit de T1/T2 este mai mic decât curentul fumizat de partea de alimentare prin D6. Atunci când tensiunea de rețea este prezentă, T3 conduce ca urmare a curentului bazei, care circulă prin R7, astfel încât T4 și TS se blochează. Imediat ce tensiunea de rețea cade, T3 se blochează, semnalul produs de multivibratorul astabil poate fi amplificat de T4 și TS și devine audibil în difuzor. Impedanța difuzorului (de minimum 100 mW) trebuie să fie cuprinsă între 4 W si 16 W,. Pentru transformatorul Tr putem utiliza unul de sonerie, al cărui secundar are o înfășurare de 8 V. Pentru indicarea stării de funcționare a fost prevăzut un LED (DS), si R1;ambele elemente pot totuși să lipsească. Pentru ca montajul să-si poată îndeplini sarcina, este necesar ca el să fie conectat la rețeaua la care sunt cuplate și aparatele în cauză.