Avertizor

Conceput pentru paza unor încăperi sau a unor locuri cu trecerea interzisă, montajul alăturat avertizează sonor evenimentele nedorite, ce au ca urmare închiderea unuia dintre întrerupătoarele S1—S3 (normal deschise). Alimentarea se face cu tensiune continuă de 12 V (9 ÷ 18 V), de la baterii, acumulator sau redresor bine filtrat, fără stabilizator.

Avertizorul cuprinde, în esenţă, trei blocuri funcţionale, şi anume un generator de semnale dreptunghiulare de audiofrecvenţă, un etaj final de amplificare şi un circuit de comandă.

Generatorul AF, realizat cu un amplificator operaţional βΑ741 sau similar, este de tip oscilator de relaxare şi are frecvenţa de lucru dictată de valorile componentelor R1, C1, ca şi de raportul R2/R3. Grupul R4R5 formează un di vizor menit să ofere amplificatorului operaţional tensiune diferenţială de alimentare, atunci când tranzistorul T1 conduce, respectiv când contactele r1 sunt închise.

Etajul final de amplificare este un repetor în contratimp simetric, realizat cu tranzistoarele T2 şi T3. Se pot folosi orice tranzistoare complementare de medie putere, de preferinţă cu siliciu, Împerecheate aproximativ după factorul beta (de exemplu: T2 = BD135, T3 = BD136; T2 = 2N2219, T3 = 2N2905 etc.). Difuzorul poate avea impedanţa între 4 Ω şi 50 Ω, In funcţie de modelul disponibil şi de puterea de redare dorită. Grupul C3 (5 ÷ 50 nF)—R8 (O ÷ 30Ω ) se tatonează experimental pentru obţinerea unui timbru plăcut al sunetului, el având rolul de a „tăia" componentele cu frecvenţa mare, pe care difuzorul le redă distorsionat sau nu le poate reproduce.

Circuitul de comandă conţine grupul celor trei întrerupătoare S1—S3, conectate în paralel (şi plasate discret în locurile păzite), tranzistorul T1 în regim de comutaţie şi releul electromagnetic. Rel, cu contactele de lucru r1 normal deschise.

In repaus, respectiv în stare de „veghe", când toate cele trei (sau mai multe) întrerupătoare sunt deschise, tranzistorul T1 rămâne blocat ferm datorită rezistenţei R7 dintre bază şi emitor. Releul se află şi el în repaus, cu contactele r1 deschise, deci oscilatorul nu primeşte alimentare.

Atunci când unul din întrerupătoare se închide, chiar pentru un timp scurt, tranzistorul T1 primeşte polarizare în bază prin R6 şi astfel comută in saturaţie. Este acţionat releul din colector, care prin anclanşare închide contactele r1. Se asigură astfel alimentarea cu automenţinere atât a releului, cit şi a divizorului R4—R5, implicit a generatorului, chiar dacă ulterior întrerupătorul de pază a fost redeschis. O dată pornită, avertizarea sonoră nu maipoate fi oprită decât prin Întreruperea alimentării. In acest scop a fost prevăzut butonul cu revenire B, care în poziţia de repaus are contactele închise (se apasă scurt butonul şi se eliberează, avertizarea încetând imediat, bineînţeles cu condiţia ca toate Întrerupătoarele de pază să fie deschise).

Releul, de preferinţă cu un curent de lucru cât mai mic (10 ÷ 30 mA), se alege în funcţie de valoarea minimă a tensiunii de alimentare. De exemplu, dacă alimentăm montajul la 12 V şi apreciem o variaţie maximă posibilă de ±1 V, va trebui să alegem un releu cu anclanşare fermă la cea 10 V (ţinem cont şi de tensiunea care cade la saturaţie pe tranzistorul T1). Dacă dispunem de un releu sensibil cu tensiunea de lucru mai mică, de exemplu de 6 V, vom intercala în serie cu el o rezistenţă adecvată. Dioda D1 este obligatorie, ea având rolul de a proteja tranzistorul T1 împotriva tensiunilor mari de autoinducţie produse de bobina releului la întreruperea bruscă a curentului.

Tranzistorul T1 (npn, cu siliciu, mică sau medie putere) se alege în funcţie de curentul nominal al releului. Se observă că acest tranzistor nu este solicitat decât la pornirea avertizorului, alimentarea ulterioară a releului făcându-se cu automenţinere prin contactele r1

Divizorul R6—R7 se optimizează experimental, m funcţie de exemplarul de tranzistor T1, pentru a asigura comutaţia fermă blocat-saturat a acestuia.