Exponometru pt. laborator foto

Montajul a fost conceput în primul rând ca aparat auxiliar pentru laboratorul fotografic; cu el se poate stabili corect timpul de expunere. Înainte ca hârtia fotografică sensibilă la lumină să fie aşezată sub aparatul de mărit, o fotorezis­tenţă primeşte lumina reflectată de placa ramei de încadrare.

Modul de lucru al aparatului poate fi descris conform schemei montajului: fotore­zistenţa este montată în braţul unei punţi re­zistive; o ramură a puntii se compune din foto­rezistenţa Rl, R2 si din jumătatea lui P2, cealaltă din P1, R3, R4 şi din cealaltă jumătate a lui P2. Când P2 este pe poziţia de mijloc si rezistenta lui P1 este mai mică decât valoarea fotorezistenţei, atunci la intrarea nein­versoare a amplificatorului operational există o tensiune mai mică decât la intrarea inversoare.

Tensiunea de ieşire a lui 741 este ca urmare mai mică, astfel încât LED-ul D1 luminează. Atunci când rezistenţa lui P1 este mai mare decât cea a fotorezistenţei, la ieşirea amplifi­tcatorului operational există o tensiune mare, astfel încât LED-ul D2 luminează. Dacă totusi tensiunea este egală pe ambele intrări, atunci cele două LED-uri luminează cu intensitate înjumătătită; amplificatorul operational comută în acest caz continuu între ambele stări, ca ur­mare a tensiunii de brum prezentă la intrări.

Aparatul indică astfel că valoarea rezisten­tei lui P1 este egală cu aceea a fotorezistenţei. Valoarea rezistentei inteme a fotorezistentei de­pinde de intensitatea luminii negativului proiec­tat. Atunci când P1 în acel moment este astfel reglat încât ambele LED-uri luminează cu in­tensitate egală, înseamnă că însăşi poziţia lui P este o măsură pentru intensitatea luminii. Acest potenţiometru va avea din acest motiv o scală etalonată în secunde, care indică timpul necesar pentru expunere.

Cu ajutorul potentiometrului P2 se poate modifica echilibrul puntii; timpul de expunere va fi mai lung sau mai scurt: Acest poten­tiometru serveşte la ajustarea factorilor de co­rectie, de exemplu pentru a echilibra diferenţa de sensibilitate a diferitelor sortimente de hâr­tie. Din păcate nu este posibil să se etaloneze de la început scala potenţiometrului P1 în se­cunde; aceasta trebuie etalonată experimental. Operaţia poate necesita, în funcţie de expe­rienţă, petrecerea mai multor seri în camera obscură, ceea ce pentru un fotoamator entu­ziast nu ar trebui să reprezinte o problemă.

Fotorezistenţa se introduce într-o carcasă care este fixată pe rama de încadrare. În faţa fotorezistenţei se găseste o mască cu o gaură, astfel încât se poate realiza o măsurare puncti­formă; în afară de aceasta, lumina care cade pe fotorezistentă poate fi dozată prin modificarea dimensiunii găurii.

Pentru egalizare sunt necesare următoarele etape: mai întâi ne asigurăm că P1 acoperă do­meniul de reglaj dorit; în caz contrar, ar trebui să mărim, respectiv să micşorăm, dimensiunile găurii din masca fotorezistenţei. Potenţiome­trul P1 va fi apoi etalonat. Cu ajutorul unui ohmmetru se stabileşte că de exemplu P1 = 0,5 k pentru un timp de expunere de 1 secundă; 1 k corespunde la 2 s ş.a.m.d., până când P1 = 32 k pentru un timp de expunere de 64 s.

După pregătirea peliculei de probă (dintr-un negativ de densitate medie) se poate obţine co­respondenţa dintre timpul de expunere şi sensi­bilitatea hârtiei. Scala lui P2 poate fi acum şi ea etalonată cu simbolurile tipurilor sau ale gradatiilor diferitelor sortimente de hârtie foto­grafică.

Atunci când domeniul de reglaj al lui PZ este limitat într-un anumit sens, trebuie modificat corespunzător diametrul măştii fotorezistenţei.

Deoarece măsurarea cuprinde doar o mică parte din suprafaţa imaginii, contrastul negati­vului si, de asemenea, sensibilitatea hârtiei pat fi stabilite în prealabil.