Indicator de polaritate

Cu acest indicator de polaritate se poate verifica dacă într-un punct al unui montaj avem un potențial pozitiv sau unul negativ. Datorită impedanței mari la intrare a montajului (1 M), influențarea punctelor de măsură este neglijabilă. La verificarea punctelor de măsură sensibile (de exemplu intrarea unui amplificator operațional), trebuie desigur să luăm în considerare rezistența mare de intrare. Partea principală a montajului este constituită dintr-un amplificator operațional 741 a cărui intrare neinversoare preia semnalul de verificat. Factorul de amplificare al montajului este de circa 150, astfel încât nivelurile de tensiune, deja destul de mici, sunt suficiente pentru comanda amplificatorului. Aprecierea tensiunii de iesire se realizează optic cu cele două LED-uri: D 1 și D2. D 1 luminează la niveluri pozitive iar D2 la cele negative. Simbolizarea pinilor amplificatorului operațional, așa cum este dată în schema montajului, corespund capsulei TO-5.