Releu de iluminat
Acest montaj face posibilă aprinderea și stingerea
treptată, în mod automat, a iluminatului
încăperi. După închiderea comutatorului S, condensatorul C1 se încarcă
lent. Imediat ce tensiunea condensatorului depăsește aproximativ 0,6 V, prin
baza tranzistorului T1 începe să circule curent; apariția curentului de
colector are ca urmare aprinderea LED-ului. Dacă tensiunea pe condensator crește,
atunci curentul bazei devine proporțional mai mare. Ca urmare a curentului de
colector mare, LED-ul luminează mai intens, astfel încât rezistența LDR-ului
scade și triacul se aprinde periodic mai devreme. În acest mod se obține o
creștere treptată a intensității de iluminare, a cărei valoare de început
poate fi reglată cu P1. După deschiderea comutatorului S, iluminatul se stinge
lent. Condensatorul C se descarcă pe R2 și pe joncțiunea bază emitor a lui
T1. La o valoare mai mare pentru R2, timpul de descărcare se lungește
corespunzător. Dacă după aceasta S este închis din nou, atunci LED-ul abia
luminează când tensiunea pe condensator atinge valoarea de prag a lui T1.
Tensiunea condensatorului rămâne totuși la acest potențial atunci când sunt
adăugate R5, P2 și D1. P2 trebuie astfel reglat, încât tensiunea la anodul
lui D1 să măsoare aproximativ 0,7 V; în acest caz tensiunea pe condensator (S
deschis) are o valoare stabilă de aproximativ 0,5 V.