Sirenă de poliţie

Pentru crearea ambianţei la piesele radiofo­nice si discoteci, se folosesc frecvent efecte so­nore corespunzătoare; un generator de aseme­nea efecte este descris în continuare. Este bine cunoscută deosebirea între sunetul „tati-tata" al sirenei poliţiei europene şi urletul nervos care acompaniază pe colegii lor americani. Sirena de politie prezentată poate imita ambele zgomote.

Prezentarea montajului sub formă de sche­mă bloc în fig. 1 uşurează întelegerea princi­piului de funcţionare. Un MVA produce o ten­siune care, în cazul unei sirene americane, este convertită sub forma unui semnal aproape sinu­soidal, cu ajutorul unui integrator si al unui fil­tru trece-jos. Acest semnal comandă un oscila­tor (VCO) comandat în tensiune. La sirena eu­ropeană, semnalul de formă dreptunghiulară este transmis nemijlocit la oscilator. Elemen­tele constructive active din MVA sunt tranzis­toarele T1 şi T2 din fig. 2.

Pentru cele două tipuri de sirene sunt nece­sare frecvente de tact diferite ale MVA-ului. La sirena europeană (comutatorul în poziţia „E"), frecventa este determinată de elementele constructive R2, R3, P1 şi C2; la sirena ame­ricană, R3, P2 şi C2 determină frecvenţa sem­nalului.

Dioda Dl protejează tranzistorul T1 contra unei tensiuni de blocare bază-emitor prea mari. Cu potentiometrul P2 se reglează amplitudinea semnalului integrat; el determină „frecvenţa semnalului" la sirena americană. Amplitudinea semnalului generat de integrator este influen­ţată de asemenea si de P3 împreună cu R10 si C5. Din semnalul initial, cu impulsuri de formă triunghiulară, ia naştere pe elementul R11/C4 un semnal cu formă asemănătoare sinusoidei. Această tensiune comandă frecvenţa oscilato­rului astfel încât rezultă sunetul specific al si­renei. Frecvenţa de bază a sirenei este reglată cu potenţiometrul P6. De fapt, este incorect să spunem un (VCO) amplificator comandat în tensiune; în realitate este vorba de un oscilator comandat în curent.

În poziţia E a comutatorului, montajul pro­duce sunetul sirenei europene. Impulsurile de formă dreptunghiulară culese de pe potenţio­metrul P4 comută brusc oscilatorul între două frecvenţe fixe. Pentru reglarea frecvenţei joase se foloseste potenţiometrul P5; cu P4 este reglată „îmălţimea saltului" şi, cu acesta, frecvenţa sunetului înalt.

Pentru S1 = S3 poate fi utilizat un comu­tator 3 x UM; totusi gama sunetelor emise de si­renă se extinde dacă utilizăm trei potenţiome­tre independente 1 x UM.