Voltmetru
Circuitul integrat CA 3140 fabricat de RCA a apărut pe piață de relativ
puțină vreme. Acest circuit integrat, datorită intrării sale MOS-FET, poate
fi utilizat foarte bine pentru un voltmetru cu rezistență mare la intrare.
Datorită rezistenței mari la intrare, de circa 1,51 x 10^12 Ω, circuitul
integrat influențează doar într-o măsură neînsemnată divizorul de
tensiune, astfel încât rezistenta la intrare a montajului rămâne la valoarea
de 10 M.
Ca instrument indicator putem folosi un microampermetru cu scala de 100
mA. Punctul de nul al instrumentului poate fi reglat precis cu potențiometrul
P1 atunci când intrarea este scurtcircuitată. Potențiometrul P2 servește la
stabilirea domeniilor de măsurare. Pentru aceasta se aplică la intrare, în
funcție de domeniul de măsurare, o tensiune de 1 V, 10 V sau 100 V și se
reglează P2 în așa fel încât acul indicator al instrumentului să atingă
capătul scalei. Cu aceasta, citirea valorilor măsurate nu mai pune nici o
problemă. Astfel, valori ale tensiunii, de exemplu, de 0,5 V, 5 V sau 50 V,
corespund unei indicații de 50 mA (în
funcție de poziția comutatorului S pentru domeniile de măsurare).
Tensiunea de alimentare nu este critică și poate varia între 8 V si 20 V.
Precizia aparatului de măsură depinde, în afară de reglajul precis, de
clasa de precizie a instrumentului de măsură si de rezistentele divizorului
de tensiune de la intrare.